Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Știri 25/03/2019

UE își finalizează pregătirile în vederea unui posibil scenariu al unui Brexit fără acord la 12 aprilie

Deoarece este din ce în ce mai probabil ca Regatul Unit să iasă din Uniunea Europeană fără niciun acord la 12 aprilie, Comisia Europeană și-a încheiat astăzi pregătirile în vederea scenariului fără niciun acord.

În urma solicitării care i-a fost adresată de prim-ministrul Theresa May, Consiliul European (articolul 50) a convenit joi, 21 martie, să prelungească până la 22 mai 2019 data ieșirii Regatului Unit din Uniune, cu condiția aprobării în Camera Comunelor, până la 29 martie 2019, cel târziu, a Acordului privind retragerea. Dacă Acordul privind retragerea nu va fi aprobat de Camera Comunelor până la data menționată, Consiliul European a convenit să acorde Regatului Unit o prelungire până la 12 aprilie 2019. Potrivit acestui scenariu, Regatul Unit ar trebui să indice o cale de urmat înainte de această dată.

Scenariul fără acord

În cazul unui scenariu fără acord, Regatul Unit va deveni o țară terță și nu i se va aplica nicio măsură tranzitorie. De la data respectivă, întreaga legislație primară și secundară a UE va înceta să se aplice Regatului Unit. Nu va mai exista o perioadă de tranziție, astfel cum se prevede în Acordul de retragere. Evident, o astfel de situație va cauza grave perturbări pentru cetățeni și întreprinderi. 

Măsuri legislative de asigurare a contingenței și pregătirii

Până în prezent, Comisia a prezentat 19 propuneri legislative. Parlamentul European și Consiliul au adoptat sau aprobat 17 dintre acestea. Toate aceste dosare sunt în curs de adoptare oficială în cadrul Parlamentului European și al Consiliului. Două dintre aceste propuneri urmează să fie finalizate în timp util de cei doi colegiuitori.

Drepturile la prestații de asigurări sociale

Drepturile [cum ar fi perioadele de asigurare, de încadrare în muncă (independentă) sau de ședere în Regatul Unit înainte de retragere] ale persoanelor care și-au exercitat dreptul la liberă circulație înainte de retragerea Regatului Unit sunt protejate.

Avize de pregătire

Comisia Europeană a publicat 90 de avize sectoriale privind pregătirea pentru Brexit. Acestea furnizează orientări detaliate destinate diferitelor sectoare afectate de Brexit.

Distribuiți pagina