Archive:Statistici privind azilul

Date extrase la 16 martie 2020 și 26 mai 2020 (părțile privind cererile depuse de minori neînsoțiți și deciziile privind cererile de azil).

Următoarea actualizare a articolului: iulie 2021.

This Statistics Explained article has been archived on 2 April 2021.

Highlights

În 2019, 612 700 de solicitanți de azil au cerut pentru prima dată protecție internațională în statele membre ale UE-27.

În 2019, principalii solicitanți de azil în UE-27 au fost cetățeni sirieni, afgani și venezueleni.

În 2019, 38 % din deciziile UE-27 pronunțate în primă instanță privind cererile de azil au fost pozitive.

Numărul solicitanților de azil (cetățeni din afara UE-27), UE-27, 2008-2009

(¹) 2008-2014: Pentru Croația nu sunt disponibile date.
(²) 2008: Pentru Bulgaria, Grecia, Spania, Franța, Croația, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Austria, România, Slovacia și Finlanda nu sunt disponibile date. 2009: Pentru Bulgaria, Grecia, Spania, Croația,
Luxemburg, Ungaria, Austria, România, Slovacia și Finlanda nu sunt disponibile date. 2010: Pentru Bulgaria, Grecia, Croația, Luxemburg, Ungaria, Austria, România și Finlanda nu sunt disponibile date.
2011: Pentru Croația, Ungaria, Austria și Finlanda nu sunt disponibile date. 2012: Pentru Croația, Ungaria și Austria nu sunt disponibile date. 2013: Pentru Austria nu sunt disponibile date.
Sursă: Eurostat (codul datelor online: migr_asyappctza)

Prezentul articol descrie evoluțiile recente cu privire la numărul de solicitanți de azil și de decizii privind cererile de azil din Uniunea Europeană (UE). Azilul este o formă de protecție internațională acordată de un stat pe teritoriul său. Acesta este acordat unei persoane care nu poate solicita protecție în țara sa de cetățenie și/sau de reședință, în special din teama de a fi persecutată din motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică.

Full article

Numărul de solicitanți de azil: a crescut în 2019

Necesitatea de a căuta protecție internațională este unul dintre principalele motive care obligă oamenii să treacă frontierele. După cum se prezintă în figura 1, între 2008 și 2012 s-a înregistrat o creștere treptată a numărului de cereri de azil în UE-27, după care numărul solicitanților de azil a crescut într-un ritm mai rapid, cu 400 500 de cereri în 2013, 594 200 în 2014 și aproximativ 1,3 milioane în 2015. În 2016, numărul s-a stabilizat la aproximativ 1,2 milioane. În 2017, numărul de cereri de azil a înregistrat o scădere semnificativă de 44,5 % față de 2016 și a continuat să urmeze o traiectorie descendentă în 2018.

În 2019, 676 300 de solicitanți de azil au solicitat protecție internațională în cele 27 de state membre actuale ale Uniunii Europene (UE-27), cu 11,2 % mai mult în comparație cu 2018. Aceasta a fost prima dată când numărul de cereri de azil a crescut în fiecare an începând cu 2015.

Figura 1: Numărul solicitanților de azil (cetățeni din afara UE-27), UE-27, 2008-2019
Sursa: Eurostat (migr_asyappctza)

Solicitanți care cer azil pentru prima dată: 612 700 în 2019

Numărul solicitanților care cer azil pentru prima dată în UE-27 ^[1] în 2019 au fost 612 700. O persoană care solicită protecție internațională pentru prima dată este o persoană care a depus o cerere de azil pentru prima dată într-un anumit stat membru al UE, prin urmare, se exclud solicitanții care depun din nou cerere (în respectivul stat membru) și se reflectă astfel, cu un nivel de acuratețe mai ridicat, numărul persoanelor nou-sosite care solicită protecție internațională în statul membru raportor. Numărul de solicitanți cu cereri repetate (persoane care au depus mai mult de o cerere) în UE-27 în 2019 a fost de 63 600, reprezentând 9,4 % din numărul total al solicitanților.

Această cea mai recentă cifră pentru 2019 a marcat o creștere cu 63 700 a solicitanților care cer azil pentru prima dată în UE-27 comparativ cu anul precedent (de la 549 000 în 2018 la 612 700 în 2019). Principalele contribuții la această creștere au fost reprezentate de numărul mai mare de solicitanți din Venezuela, Columbia și Afganistan (a se vedea figura 2).

Figura 2: Cetățenia solicitanților care cer azil pentru prima dată (cetățeni din afara UE-27), UE-27, 2018 și 2019
(mii)
Sursa: Eurostat (migr_asyappctza)

Cetățenia solicitanților care cer azil pentru prima dată: cel mai mare număr din Siria, Afganistan și Venezuela

Începând cu 2013, Siria rămâne principala țară de cetățenie a solicitanților de azil în UE-27. În 2019, numărul solicitanților sirieni care au cerut azil pentru prima dată în UE-27 a scăzut de la 80 000 în 2018 la 74 400, în timp ce ponderea cetățenilor sirieni din totalul UE-27 a scăzut de la 14,6 % la 12,1 %.

Cetățenii din Afganistan au reprezentat 8,6 % din numărul total al solicitanților care au cerut azil pentru prima dată, iar cetățenii din Venezuela au reprezentat 7,3 %, în timp ce cetățenii din Columbia și Irak au reprezentat 5,2 % și, respectiv, 4,4 %.

Printre cele mai numeroase grupuri de cetățeni care au solicitat azil pentru prima dată în UE-27 în 2019, cea mai mare creștere a numărului de cereri în comparație cu 2018 s-a înregistrat pentru resortisanții din Venezuela (22 600 cereri în plus, sau +101,9 %), urmați de resortisanți din Columbia (21 800 cereri în plus, sau +216,7 %) și Afganistan (13 600 cereri în plus, respectiv +34,8 %). Cea mai mare scădere a numărului de solicitanți a fost observată în cazul resortisanților Irakului (9 500 mai puțini sau -26,2 %) și ai Siriei (5 700 mai puțini sau -7,1 %). ^[2].

Țările principale de destinație: Germania, Franța și Spania

Cu 142 400 de solicitanți în 2019, Germania a înregistrat 23,3 % din numărul total al tuturor solicitanților care au cerut prima dată azil în UE-27. A fost urmată de Franța (119 900, sau 19,6 %), Spania (115 200, sau 18,8 %), Grecia (74 900, sau 12,2 %) și Italia (35 000, sau 5,7 %).

Printre statele membre cu peste 5 000 de persoane care au solicitat azil pentru prima dată în 2019, numărul solicitanților care au cerut azil pentru prima dată a crescut cel mai mult în termeni relativi față de anul precedent în Spania (+118,4 %, sau cu 62 400 mai mulți solicitanți care au cerut prima dată azil în 2019 decât în 2018), Cipru (+66,8 %, sau cu 5 100 mai mulți), urmate de Suedia (+27,9 %, sau cu 5 000 mai mulți), Belgia (+27,4 %, sau cu 5 000 mai mulți), Grecia (+15,3 %, sau cu 9 900 mai mulți), Țările de Jos (+9,9 %, sau cu 2 000 mai mulți) și Franța (+7,6 %, sau cu 8 500 mai mulți). În schimb, cele mai mari scăderi relative au fost înregistrate în Italia (-34,5 %, sau cu 18 400 mai puțini), Germania (-12,0 %, sau cu 19 400 mai puțini) și Austria (-7,0 %, sau cu 800 mai puțini), a se vedea figura 3.

Figura 3: Numărul cetățenilor care au solicitat azil pentru prima dată (cetățeni din afara UE-27), 2018 și 2019
(mii)
Sursa: Eurostat (migr_asyappctza)

Tabelul 1 furnizează o imagine de ansamblu asupra celor mai mari cinci grupuri de solicitanți care cer azil pentru prima dată (în funcție de cetățenie) în fiecare dintre statele membre ale UE-27, Regatul Unit și țările AELS. Sirienii au reprezentat grupul cel mai numeros de solicitanți în șapte dintre cele 27 de state membre ale UE, inclusiv în Germania, unde au fost înregistrați 39 300 de solicitanți. Aproximativ 40 300 de venezueleni (cel mai mare număr de solicitanți dintr-o singură țară către unul dintre statele membre ale UE-27 în 2019) și 28 900 de columbieni au solicitat protecție în Spania, în timp ce în Grecia au fost înregistrați 23 700 de solicitanți afgani. Celelalte state membre cu un număr ridicat de solicitanți cu o singură cetățenie în 2019 au fost Germania (13 700 de solicitanți din Irak și 10 800 din Turcia), Grecia (10 800 de solicitanți din Siria) și Franța (10 000 de solicitanți din Afganistan).

Tabelul 1: Principalele cinci cetățenii ale solicitanților de azil care depun pentru prima dată o cerere de azil (cetățeni din afara UE-27), 2019
(număr, cifre rotunjite)
Sursa: Eurostat (migr_asyappctza)

Vârsta și sexul solicitanților care au cerut azil pentru prima dată

Mai mult de trei sferturi (77,3 %) dintre solicitanții care au cerut azil pentru prima dată în UE-27 în 2019 aveau mai puțin de 35 de ani (a se vedea Figura 4); persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-34 de ani au reprezentat ceva mai puțin de jumătate (47,0 %) din numărul total de solicitanți care au cerut azil pentru prima dată, în timp ce aproape o treime (30,3 %) din numărul total de solicitanți care au cerut azil pentru prima dată erau minori cu vârste mai mici de 18 ani.

Această repartizare în funcție de vârstă a solicitanților de azil a fost întâlnită în aproape toate statele membre ale UE-27, cea mai mare parte a solicitanților fiind reprezentată de persoane cu vârste cuprinse între 18-34 de ani. Cu toate acestea, au existat câteva excepții de la acest model: Germania, Estonia, Lituania, Ungaria, Austria și Polonia au raportat o proporție mai ridicată de solicitanți de azil cu vârsta mai mică de 18 ani.

Figura 4: Distribuția solicitanților de azil pentru prima dată (cetățeni din afara UE-27) în funcție de grupa de vârstă, 2019
(%)
Sursa: Eurostat (migr_asyappctza)

Distribuția în funcție de sex a solicitanților care au cerut azil pentru prima dată arată că numărul bărbaților a fost mai mare (61,9 %) decât cel al femeilor (38,1 %). În cadrul grupului cu cea mai mică vârstă (0–13 ani), băieții au reprezentat 51,2 % din numărul total de solicitanți în 2019. Au fost remarcate diferențe mai mari între solicitanții de azil cu vârste cuprinse între 14-17 ani sau 18-34 de ani, în cazul cărora 67,9 % și, respectiv, 69,0 % din solicitanții care au cerut azil pentru prima dată au fost de sex masculin, această cotă înregistrând o scădere la 58,0 % pentru grupa de vârstă 35–64. În UE-27, solicitanții de sex feminin au depășit solicitanții de sex masculin în 2019 în cazul solicitanților de azil cu vârsta de 65 de ani și peste, însă acest grup a fost relativ mic, reprezentând doar 0,8 % (0,5 % solicitanți de sex feminin și 0,3 % solicitanți de sex masculin) din numărul total de solicitanți care au cerut azil pentru prima dată.

Figura 5: Proporția bărbaților care au solicitat azil pentru prima dată (cetățeni din afara UE-27) în funcție de grupa de vârstă, UE-27, 2019
(%)
Sursa: Eurostat (migr_asyappctza)

Solicitări efectuate de minori neînsoțiți

Un minor neînsoțit este o persoană cu vârsta sub 18 ani care sosește pe teritoriul unui stat membru al UE-27 fără a fi însoțit de un adult care are responsabilitate pentru minor, sau un minor care este lăsat neînsoțit după intrarea pe teritoriul unui stat membru. În 2019, au fost înregistrate 14 100 de cereri ^[3] în UE-27 din partea minorilor neînsoțiți; Dintre toți minorii, 7,1 % erau neînsoțiți (a se vedea figura 6).

În majoritatea statelor membre ale UE-27, în 2019, procentul de minori neînsoțiți a fost mai mic de 20 %. Doar cinci state membre au înregistrat rate mai mari: România (34,5 %), Cipru (46,9 %), Slovacia (69,8 %), Bulgaria (71,8 %) și Slovenia (80,2 %).

Figura 6: Distribuția solicitanților de azil minori (cetățeni din afara UE-27), 2019
(%)
Sursa: Eurostat (migr_asyappctza) și (migr_asyunaa)

Decizii privind cererile de azil

Datele cu privire la deciziile privind cererile de azil sunt disponibile pe două niveluri de instanță, și anume decizii în primă instanță și decizii definitive luate în cadrul unei căi de atac sau al unei revizuiri.

În 2019, în statele membre ale UE-27 s-au formulat aproape 540 800 de decizii în primă instanță cu privire la cererile de azil și alte 296 600 de decizii definitive luate în cadrul unei căi de atac. Deciziile pronunțate în primă instanță au condus la acordarea statutului de protecție unui număr de 206 000 de persoane, în timp ce alte 91 000 de persoane au primit statutul de protecție în cadrul unei căi de atac.

Cel mai mare număr de decizii (în primă instanță și definitive) a fost luat, de departe, în Germania (a se vedea figura 7), constituind 28,5 % din totalul deciziilor în primă instanță și 44,2 % din totalul deciziilor definitive pronunțate în UE-27 în 2019.

Figura 7: Numărul deciziilor în primă instanță și definitive privind cererile de azil (din partea cetățenilor din afara UE-27), 2019
(mii)
Sursa: Eurostat (migr_asydcfsta) și (migr_asydcfina)

Decizii în primă instanță privind cererile de azil

Figura 8 furnizează o analiză a rezultatului deciziilor în primă instanță. Deși statutul de refugiat și cel de protecție subsidiară sunt definite de dreptul Uniunii, motivele umanitare sunt specifice legislației naționale și nu sunt aplicabile în unele dintre statele membre ale UE.

În 2019, 38,1 % dintre deciziile în primă instanță cu privire la azil în UE-27 au fost pozitive, și anume au dus la acordarea statutului de refugiat sau de protecție subsidiară sau a unei autorizații de ședere din motive umanitare. În ceea ce privește deciziile în primă instanță, în 2019, aproximativ 52,9 % din toate deciziile pozitive în UE-27 au avut ca rezultat acordarea statutului de refugiat.

Figura 8: Distribuția deciziilor în primă instanță privind cererile de azil (din partea cetățenilor din afara UE-27) în funcție de rezultat, 2019
(%)
Sursa: Eurostat (migr_asydcfsta)

În termeni absoluți, în 2019, 109 000 de persoane au obținut statut de refugiat în UE-27 în primă instanță, 52 000 au obținut statut de protecție subsidiară și 45 100 au obținut o autorizație de ședere din motive umanitare.

În 2019, dintre cele 27 de state membre ale UE, cele mai multe decizii pozitive în primă instanță din totalul deciziilor în primă instanță au fost înregistrate în Spania (66,2 %), urmată de Luxemburg (56,7 %), Austria (53,5 %), Grecia (53,1 %), Irlanda (52,1 %) și Danemarca (52,0 %). În schimb, Italia, Croația, Polonia, Cehia și Ungaria au înregistrat fiecare o rată a deciziilor pozitive pronunțate în primă instanță între 19,7 % (Italia) și 8,5 % (Ungaria).

Decizii definitive luate în cadrul unei căi de atac

Proporția deciziilor definitive pozitive pe baza unei căi de atac sau a unei revizuiri (30,7 %; a se vedea figura 9) a fost considerabil mai scăzută în UE-27 în 2019 decât pentru deciziile în primă instanță (38,1 %; a se vedea Figura 8). În UE-27, aproximativ 91 000 de persoane au obținut decizii definitive pozitive pe baza unei căi de atac sau a unei revizuiri în 2019, dintre care 33 200 au obținut statutul de refugiat, 30 000 au obținut protecție subsidiară, iar alte 27 900 de persoane au obținut statut umanitar.

Figura 9: Distribuția deciziilor definitive privind cererile de azil (din partea cetățenilor din afara UE-27) în funcție de rezultat, 2019
(%)
Sursa: Eurostat (migr_asydcfina)

În 2019, dintre cele 27 de state membre ale UE, cele mai multe decizii definitive pozitive din numărul total de decizii definitive au fost înregistrate în Bulgaria (67,7 %), urmată de Austria (55,7 %), Irlanda (48,9 %), Țările de Jos (48,0 %), și Finlanda (44,9 %). În schimb, în Estonia, Lituania și Portugalia, toate deciziile definitive au fost negative.

Date-sursă pentru tabele și grafice

Statistici privind azilul: tabele și figuri (în limba engleză)

Surse de date

Eurostat elaborează statistici cu privire la o serie de aspecte legate de migrația internațională. În perioada 1986-2007, datele cu privire la azil au fost colectate pe baza unui acord tacit. Începând cu anul 2008, datele au fost furnizate Eurostat în conformitate cu dispozițiile articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 862/2007; majoritatea statisticilor prezentate în acest articol au fost colectate în respectivul cadru de reglementare.

Datele sunt transmise către Eurostat cu o frecvență lunară (pentru statisticile privind cererile de azil), cu frecvență trimestrială (pentru deciziile în primă instanță) sau cu frecvență anuală (pentru deciziile definitive pe baza unei căi de atac sau a unei revizuiri, pentru relocare și pentru minorii neînsoțiți). Statisticile se bazează pe surse administrative și sunt furnizate către Eurostat de autoritățile din domeniul statisticii, de ministerele de interne/afacerilor interne sau de agențiile de imigrare competente din statele membre ale UE.

Două categorii diferite de persoane ar trebui să fie luate în considerare atunci când se analizează statisticile cu privire la azil. Prima include solicitanții de azil care au depus o cerere (cerere de azil) și ale căror cereri sunt în curs de examinare de o autoritate relevantă. Cea de a doua este compusă din persoanele care au fost recunoscute, în urma examinării, ca refugiați sau cărora le-a fost acordat un alt tip de protecție internațională (protecție subsidiară) sau cărora le-a fost acordată protecție pe baza dreptului național referitor la protecția internațională (autorizații de ședere din motive umanitare) sau care au fost respinse de la acordarea oricărei forme de protecție.

De la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 862/2007, statisticile privind deciziile în materie de azil au devenit disponibile pentru diferite etape ale procedurii de azil. Deciziile în primă instanță sunt decizii emise de autoritatea respectivă care acționează ca primă instanță în cadrul procedurii administrative/judiciare de azil în țara destinatară. În schimb, deciziile definitive în cadrul unei căi de atac sau al unei revizuiri se referă la deciziile pronunțate în ultima instanță a procedurii administrative/judiciare de azil și care rezultă în urma unei căi de atac formulate de un solicitant de azil în etapa anterioară. Având în vedere faptul că procedurile de azil și numărul/nivelurile organelor de decizie sunt diferite între statele membre ale UE, o decizie definitivă poate fi, în conformitate cu legislația națională și cu procedurile administrative, o decizie pronunțată de cea mai înaltă instanță judecătorească națională. Cu toate acestea, metodologia aplicată prevede faptul că deciziile definitive trebuie să se refere la ceea ce este efectiv o decizie definitivă în marea majoritate a cazurilor: cu alte cuvinte, după ce toate căile ordinare de atac au fost epuizate și nu mai există nicio posibilitate de a formula o cale de atac privind fondul deciziei, ci numai din motive procedurale.

Context

Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților (astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la New York din 1967) a definit timp de aproximativ 70 de ani ce înseamnă un refugiat și a stabilit o abordare comună privind refugiații, care a reprezentat una dintre pietrele de temelie pentru dezvoltarea unui sistem comun de azil în cadrul UE. Începând cu 1999, UE a depus eforturi pentru crearea unui regim european comun de azil, în conformitate cu Convenția de la Geneva și cu alte instrumente internaționale aplicabile.

Programul de la Haga a fost adoptat de șefii de stat și de guvern la 5 noiembrie 2004. Acesta prezintă ideea unui sistem european comun de azil (SECA) (în limba engleză) și propune, în special, stabilirea unei proceduri comune și a unui statut uniform pentru persoanele cărora li s-a acordat azil sau protecție subsidiară. Planul strategic în materie de azil [COM(2008) 360 final] al Comisiei Europene a fost prezentat în iunie 2008 și include trei piloni care să sprijine dezvoltarea SECA:

o mai bună armonizare a standardelor de protecție prin alinierea în continuare a legislației în materie de azil a statelor membre;
cooperare practică eficace și sprijinită corespunzător;
sporirea solidarității și a responsabilității între statele membre ale UE, precum și între UE și țările terțe.

Având în vedere aceste lucruri, în 2009, Comisia Europeană a prezentat o propunere de înființare a Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO) (în limba engleză). EASO sprijină statele membre ale UE în eforturile acestora de a pune în aplicare o politică de azil mai coerentă și mai echitabilă. De asemenea, acesta furnizează sprijin tehnic și operațional statelor membre care se confruntă cu presiuni deosebite (cu alte cuvinte, statelor membre care primesc un număr mare de solicitanți de azil). EASO a devenit pe deplin operațional în iunie 2011 și a depus eforturi pentru a-și spori capacitatea, activitatea și influența, colaborând cu Comisia Europeană și cu înaltul comisar al ONU pentru refugiați (UNHCR) (în limba engleză).

În mai 2010, Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune privind minorii neînsoțiți [COM(2010) 213 final], care sunt considerați ca fiind cele mai expuse și mai vulnerabile victime ale migrației. Planul de acțiune vizează stabilirea unei abordări coordonate și stabilește angajamentul tuturor statelor membre ale UE de a acorda standarde înalte de primire, de protecție și de integrare pentru minorii neînsoțiți. Ca o completare la acest plan de acțiune, Rețeaua europeană de migrație (în limba engleză) a elaborat un studiu UE complex privind politicile de primire, precum și modalitățile de returnare și integrare pentru minorii neînsoțiți (în limba engleză).

O serie de directive au fost elaborate în acest domeniu. Principalele patru instrumente juridice privind azilul — toate făcând în prezent obiectul unor propuneri de înlocuire sau de reformare — sunt:

Directiva 2011/95/UE privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate;
Directiva 2013/32/UE privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale;
Directiva 2013/33/UE de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională;
Regulamentul (UE) nr. 604/2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid.

Sprijinul operațional și financiar al UE a fost esențial pentru a ajuta statele membre să abordeze criza migrației. În special, Comisia Europeană oferă statelor membre sprijin financiar continuu în conformitate cu Fondul pentru azil, migrație și integrare (FAMI) (în limba engleză). FAMI a sprijinit în mod eficient și cu succes răspunsul comun al Uniunii la criza migrației, oferind totodată o dovadă de solidaritate cu statele membre aflate în prima linie.

În aprilie 2016, Comisia Europeană a adoptat o comunicare [COM(2016) 197 final] (în limba engleză) lansând procesul pentru o reformă a SECA. Aceasta a inclus opțiuni pentru un sistem echitabil și durabil de distribuire a solicitanților de azil între statele membre ale UE, o armonizare suplimentară a procedurilor și standardelor de azil pentru a crea condiții echitabile în întreaga UE, reducând astfel factorii de atracție care determină mișcări secundare neregulate, și o consolidare a mandatului EASO.

În mai 2016, Comisia Europeană a prezentat un prim pachet de reforme, inclusiv propuneri pentru stabilirea unui sistem Dublin sustenabil și echitabil [COM(2016) 270 final], consolidarea sistemului Eurodac [COM(2016) 272 final] și înființarea unei Agenții europene pentru azil [COM(2016) 271 final].

În iulie 2016, Comisia Europeană a prezentat un al doilea set de propuneri referitoare la reforma SECA, de exemplu pentru a stabili un cadru de relocare pentru UE [COM(2016) 468 final] și o procedură comună pentru protecția internațională [COM(2016) 467 final], precum și o reformare a legislației privind standardele de primire a solicitanților de protecție internațională [COM(2016) 465 final].

În martie 2019, Comisia Europeană a publicat un raport privind progresele înregistrate în ultimii 4 ani și a stabilit măsurile care sunt în continuare necesare pentru a aborda provocările imediate și viitoare ale migrației (COM/2019/126 final).

Direct access to

Note

↑ Totalul UE este calculat prin agregarea datelor din statele membre. Datele privind statele membre se referă la numărul de persoane care solicită azil pentru prima dată în respectivul stat membru. Cu toate acestea, persoanele pot solicita protecție internațională în mai multe state membre într-un anumit an de referință. În consecință, cifra totală pentru UE poate include astfel de cereri multiple.
↑ În scopul acestei analize, au fost luate în considerare doar primele 30 de țări de cetățenie în ceea ce privește numărul persoanelor care solicită pentru prima dată acordarea azilului.
↑ Totalul UE-27 include datele pe 2018 pentru Spania.

[1] Totalul UE este calculat prin agregarea datelor din statele membre. Datele privind statele membre se referă la numărul de persoane care solicită azil pentru prima dată în respectivul stat membru. Cu toate acestea, persoanele pot solicita protecție internațională în mai multe state membre într-un anumit an de referință. În consecință, cifra totală pentru UE poate include astfel de cereri multiple.

[2] În scopul acestei analize, au fost luate în considerare doar primele 30 de țări de cetățenie în ceea ce privește numărul persoanelor care solicită pentru prima dată acordarea azilului.

[3] Totalul UE-27 include datele pe 2018 pentru Spania.

[1]

[2]

[3]