Archive:Statistici anuale privind ocuparea forței de muncă

Date extrase în aprilie 2020.

Următoarea actualizare a articolului: septembrie 2021.

This Statistics Explained article has been archived on 10 June 2021.

Highlights

Cea mai ridicată rată de ocupare a forței de muncă în UE-27 (pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani) din 2005 a fost înregistrată în 2019, fiind de 73,1 %.

La nivelul UE-27, decalajul dintre bărbați și femei în ceea ce privește ocuparea forței de muncă a scăzut față de 2005, dar rata de ocupare a forței de muncă în 2019 a fost în continuare cu 11,7 puncte procentuale mai mare pentru bărbați decât pentru femei.

Instrumentul 1: Ocuparea forței de muncă (total, femei, bărbați, tineri și persoane în vârstă), 2005-2019
(% din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani)
Sursa: Eurostat

Prezentul articol prezintă cele mai recente statistici privind ocuparea forței de muncă în Uniunea Europeană (UE), bazate pe ancheta UE asupra forței de muncă (AFM) [EU Labour Force Survey (LFS)]. În general, statisticile privind ocuparea forței de muncă indică diferențe considerabile în funcție de sex, vârstă și nivelul de studii atins. De asemenea, pe piața muncii există diferențe considerabile între statele membre ale UE.

Vă rugăm să rețineți că numerele și ratele afișate în cadrul instrumentelor și menționate în textul prezentului articol pot să difere în unele cazuri, din cauza revizuirii continue a datelor sursă: instrumentele se referă la cele mai recente date evidențiate în baza de date Eurostat la rubrica Employment and unemployment (Labour Force Survey) (în limba engleză), în timp ce textul se referă la datele din luna aprilie 2020.

Full article

Cea mai ridicată rată de ocupare a forței de muncă înregistrată din 2005

În 2019, rata de ocupare a forței de muncă în UE-27 pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani, astfel cum a fost măsurată în cadrul anchetei UE asupra forței de muncă (AFM a UE), a fost de 73,1 %, fiind cea mai mare medie anuală înregistrată vreodată pentru UE. Cu toate acestea, în spatele acestei medii pot fi observate diferențe mari între țări (a se vedea harta 1 și instrumentul 1). Suedia prezintă cea mai ridicată rată de ocupare a forței de muncă din UE până în prezent: 82,1 %. O astfel de rată ridicată se observă și în țările AELS Islanda (85,9 %) și Elveția (82,9 %).

Harta 1: Rata ocupării forței de muncă, categoria de vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani, 2019
(%)
Sursă: Eurostat (lfsi_emp_a)

În 2010, Consiliul European a adoptat Strategia Europa 2020. S-a pus accent pe consolidarea economiei UE și pe pregătirea provocărilor pentru deceniul următor. Unul dintre principalele obiective ale acestei strategii la nivelul UE este creșterea, până în 2020, a ratei de ocupare a forței de muncă a populației cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani până la cel puțin 75 %.

Deși UE-27, în ansamblu, nu și-a atins încă obiectivul în 2019, 17 state membre ale UE au atins sau chiar au depășit obiectivul Strategiei Europa 2020. Aceste țări includ cele trei state membre nordice (Suedia, Danemarca și Finlanda), cele trei state membre baltice (Estonia, Lituania și Letonia) precum și Țările de Jos, Germania, Cehia, Slovenia, Portugalia, Cipru, Ungaria, Malta, Irlanda, Austria și Bulgaria (harta 1). Regatul Unit, precum și Islanda, Elveția și Norvegia au înregistrat, de asemenea, rate de ocupare a forței de muncă de peste 75 %. La celălalt capăt al clasamentului, rata de ocupare a forței de muncă a fost departe de obiectivul UE, și anume sub 70 %, în Croația, Italia, Spania și Grecia, cea din urmă țară înregistrând cea mai scăzută rată dintre statele membre ale UE (61,2 %). Țările candidate Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia și Turcia au înregistrat rate de ocupare a forței de muncă de 65 % sau mai mici.

Instrumentul 1: Ocuparea forței de muncă (total, femei, bărbați, tineri și persoane în vârstă), 2005-2019
(% din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani)
Sursa: Eurostat (lfsi_emp_a)

În perioada 2005-2019, rata de ocupare a forței de muncă a populației totale cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani a crescut cu 6,3 puncte procentuale (p.p.) în UE-27, de la 66,8 % la 73,1 %. Cu toate acestea, în ultimii ani, țările s-au confruntat cu situații foarte diferite pe piața forței de muncă. Rata de ocupare a forței de muncă a crescut în perioada menționată anterior în toate țările, cu excepția Greciei (-3,2 p.p.).Cele mai mari creșteri se observă în Malta (19,8 p.p.: de la 57,4 % la 77,2 %) și în Polonia (14,7 p.p.: de la 58,3 % la 73,0 %).

Rata ocupării forței de muncă în rândul femeilor crește în timp

Rata de ocupare a forței de muncă în rândul bărbaților a fost mai mare decât cea pentru femei în 2019 pentru toate cele 27 de state membre ale UE. Acest lucru este valabil, de asemenea, pentru întreaga perioadă cuprinsă între 2005 și 2019, cu două excepții: Letonia în 2010 și Lituania în 2009 și 2010. Cu toate acestea, evoluția ratei de ocupare a forței de muncă în rândul bărbaților și al femeilor în perioada 2005-2019 a fost diferită (a doua și a treia pictogramă din cadrul instrumentului 1).

Începând din 2005, rata de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor a crescut în general în Europa, cu 8,6 p.p. la nivelul UE. Cele mai mari creșteri ale ratelor de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor în perioada 2005-2019 au fost observate în Malta (+ 31,9 p.p.), Bulgaria și Polonia (ambele cu + 13,6 p.p.). În 2019, cele mai mari rate de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor au fost înregistrate în Suedia (79,7 %), în timp ce cele mai mici rate de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor au fost înregistrate în Italia (53,8 %) și în Grecia (51,3 %).

În schimb, creșterea ratei de ocupare a forței de muncă la nivelul UE pentru bărbați a fost mai limitată (+3,9 p.p.) decât pentru femei în perioada 2005-2019. Rata de ocupare a forței de muncă în rândul bărbaților chiar a înregistrat o scădere în 7 state membre ale UE, cele mai vizibile schimbări fiind observate în Grecia (-8,0 p.p.: de la 79,3 % în 2005 la 71,3 % în 2019) și Spania (-5,8 p.p.: de la 79,8 % la 74,0 %).

În consecință, a scăzut decalajul ratei de ocupare a forței de muncă între cele două sexe la nivelul UE de la 16,4 p.p. în 2005 la 11,7 p.p. în 2019. Aceeași tendință a fost observată în toate statele membre ale UE, cu excepția Ungariei, a Poloniei, a Estoniei și a României. Scăderea a fost deosebit de semnificativă în Malta (decalajul dintre bărbați și femei în ceea ce privește ocuparea forței de muncă s-a modificat cu -24,9 puncte procentuale) datorită creșterii ratei de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor. Decalajul s-a redus, de asemenea, foarte mult în Spania (-12,8 puncte procentuale) și în Luxemburg (-11,9 puncte procentuale), ca urmare a unei combinații între scăderea ratei de ocupare a forței de muncă în rândul bărbaților și creșterea ratei de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor.

Crește gradul de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor în vârstă, în timp ce ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor tinde să scadă

Deși gradul de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor (persoane cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani) prezintă o ușoară creștere la nivelul UE între 2005 și 2019 (+ 0,2 p.p.), aproape jumătate dintre statele membre ale UE (13 țări) prezintă o scădere în cifrele naționale. Scăderea ratei de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor este deosebit de vizibilă în Irlanda, Spania, Grecia, Danemarca, Portugalia, Italia și Cipru. Pe de altă parte, rata de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor în vârstă (persoanele cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani) a crescut în ansamblu în aceeași perioadă, Bulgaria, Germania, Slovacia și Țările de Jos înregistrând cele mai mari creșteri ale ratei de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor în vârstă (a patra și a cincea pictogramă din cadrul instrumentului 1).

Cu cât este mai înalt nivelul de studii promovat, cu atât sunt mai mari ratele de ocupare a forței de muncă

Nivelul de educație poate afecta considerabil ratele de ocupare a forței de muncă (instrumentul 2). Rata de ocupare a forței de muncă a persoanelor (cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani) care au absolvit o instituție de învățământ superior, de exemplu învățământ terțiar cu ciclu scurt, studii de licență, master sau studii doctorale (sau alte studii echivalente), (nivelurile ISCED 5-8) a fost de 84,8 % la nivelul UE în 2019. Acest nivel este mult mai mare decât rata de ocupare a persoanelor care au absolvit doar învățământul la un nivel scăzut, și anume învățământul primar sau secundar inferior (nivelurile ISCED 0-2), care a fost de 55,8 %. Rata de ocupare în UE-27 a persoanelor care și-au finalizat educația la nivel mediu cel mult, și anume o instituție de învățământ secundar superior sau post-secundar nonuniversitar (nivelurile ISCED 3-4) este cuprinsă între cele două rate anterioare, la 73,4 %. Aceste cifre pot indica faptul că, odată cu creșterea nivelului de studii, crește și probabilitatea obținerii unui loc de muncă.

Pe lângă faptul că se confruntă cu cea mai mică probabilitate de a obține un loc de muncă (în rândul celor trei categorii de nivel educațional), persoanele cu un nivel scăzut de instruire au fost cel mai puternic afectate în timpul ultimei crize: rata de ocupare a forței de muncă pentru acest grup a scăzut cu 5,4 p.p. în perioada 2007-2013 la nivelul UE. Diminuarea corespunzătoare în rândul persoanelor cu un nivel mediu sau cu un nivel ridicat de educație a fost de 1,8 p.p. (pentru ambele niveluri).

Instrumentul 2: Rata de ocupare a forței de muncă în funcție de nivelul de studii, 2005-2019
(% din populația cu studii de nivel inferior/mediu/superior cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani)
Sursa: Eurostat

Instrumentul 2 indică importanța educației pentru creșterea șanselor de găsire a unui loc de muncă. Într-adevăr, de exemplu, în Slovacia, în 2019, rata de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor cu un nivel de instruire scăzut a fost de 36,1 %; această rată este mult mai mică decât rata de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor cu un nivel de instruire mediu și ridicat (75,6 % și respectiv 80,6 %). Această situație este comparabilă cu situația din Croația (39,5 % pentru nivelul de instruire scăzut față de 66,6 % pentru nivelul de instruire mediu), Cehia (53,4 % față de 81,3 %), Bulgaria (51,2 % față de 76,0 %) și Polonia (44,6 % față de 69,2 %). Cazul Franței este, de asemenea, demn de menționat, cu o rată de ocupare a forței de muncă de 51,7 %, 70,1 % și 83,3 % pentru persoanele cu nivel scăzut, mediu și ridicat de instruire, când sunt luate în considerare și departamentele de peste mări. Cu toate acestea, dacă se exclud departamentele de peste mări, rata de ocupare a persoanelor cu un nivel de instruire scăzut, mediu și ridicat este de 52,5 %, 70,4 % și respectiv 83,4 %. Diferența dintre Franța metropolitană (fără departamentele de peste mări) și Franța în ansamblu (cu departamentele de peste mări) devine, prin urmare, mai mică, odată cu creșterea nivelului de instruire.

Profesioniștii reprezintă cel mai mare grup din UE-27

În ceea ce privește ocupațiile (ISCO), profesioniștii au reprezentat cel mai mare grup din UE-27 în 2019 (jumătatea din stânga a figurii 1), cu 19,5 % din persoanele angajate. Ei au fost urmați de tehnicieni și profesioniști asociați (16,9 %) și de lucrătorii din domeniul serviciilor și al vânzărilor (16,3 %). La cealaltă extremitate, cele mai mici două grupuri au fost reprezentate de lucrătorii calificați din domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului (3,3 %) și de ocupațiile din cadrul forțelor armate (0,6 %).

Cu toate acestea, luarea în considerare a ocupației în mod exclusiv oferă o imagine limitată a caracteristicilor economice, sociale și culturale ale persoanelor angajate. Din acest motiv, a fost introdusă o clasificare mai amplă în funcție de grupuri socioeconomice, denumită ESEG (grupurile socioeconomice europene). Aceasta combină ocupația cu statutul profesional. Folosind această clasificare, profesioniștii au rămas cel mai mare grup din UE-27 în 2019 (19,4 % din persoanele angajate, jumătatea din dreapta a figurii 1) dar, de această dată, fiind urmați de lucrătorii cu statut profesional inferior (18,6 %) și de angajați calificați din sectorul industriei (17,1 %).

Figura 1: Persoane angajate în funcție de ocupație și grup socioeconomic, categoria de vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani, UE-27, 2019
(% din totalul persoanelor angajate)
Sursă: Eurostat (lfsa_egais) și (lfsa_esega)

Date-sursă pentru tabele și grafice

Statistici privind ocuparea forței de muncă, Figura 1 (în limba engleză)

Surse de date

Sursă: Ancheta UE asupra forței de muncă (UE-AFM) este cea mai mare anchetă prin sondaj cu privire la gospodăriile din Europa, oferind rezultate trimestriale și anuale privind participarea pe piața muncii a persoanelor cu vârsta de cel puțin 15 ani, precum și cu privire la persoanele neîncadrate în muncă. Aceasta acoperă persoanele care locuiesc în gospodării private. Persoanele recrutate în serviciul militar sau care depun muncă în folosul comunității nu sunt incluse în rezultate. AFM a UE se bazează pe aceleași populații-țintă și utilizează aceleași definiții în toate țările, ceea ce înseamnă că rezultatele sunt comparabile între țări. AFM a UE este o sursă importantă de informații cu privire la situația și tendințele piețelor forței de muncă la nivel național și la nivelul UE. În fiecare trimestru s-au desfășurat aproximativ 1,8 milioane de interviuri în toate țările participante pentru a obține informații statistice pentru aproximativ 100 de variabile. Având în vedere diversitatea informațiilor și dimensiunea mare a eșantionului, AFM a UE este, de asemenea, o sursă importantă pentru alte statistici europene, cum ar fi statisticile în domeniul educației sau statisticile regionale.

Perioada de referință: Rezultatele anuale sunt obținute ca medii ale celor patru trimestre ale anului.

Acoperire: Rezultatele anchetei acoperă în prezent toate statele membre din Uniunea Europeană, Regatul Unit, statele membre AELS Islanda, Norvegia și Elveția, precum și țările candidate Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia și Turcia. Pentru Cipru, ancheta vizează numai zonele din Cipru controlate de guvernul Republicii Cipru.

Rezultate agregate la nivel european: UE și UE-27 se referă la totalitatea celor 27 de state membre UE. În cazul în care nu sunt disponibile date pentru o țară, calculul agregatelor corespunzătoare ia în considerare datele pentru aceeași țară pentru perioada cea mai recentă disponibilă. Astfel de cazuri sunt indicate.

Definiții: Conceptele și definițiile utilizate în anchetă respectă orientările Organizației Internaționale a Muncii. Încadrarea în muncă cuprinde persoane cu vârsta de cel puțin 15 ani (de cel puțin 16 ani în Spania și Italia, 15-74 ani în Estonia, Letonia, Ungaria, Finlanda, Suedia, Norvegia și Danemarca și 16-74 de ani în Islanda), care trăiesc în gospodării private și care, în cursul săptămânii de referință, au desfășurat o activitate, chiar și numai timp de o oră, în schimbul unei remunerații, al unui profit sau al unui beneficiu pentru familie sau care nu erau prezente la serviciu dar aveau un loc de muncă sau desfășurau o activitate profesională de la care lipseau temporar, de exemplu din motive de boală, concediu, conflict de muncă sau programe de educație și formare.

Ocuparea forței de muncă poate fi măsurată în funcție de numărul de persoane sau de locuri de muncă în echivalent normă întreagă sau în ore lucrate. Toate estimările prezentate în acest articol folosesc numărul de persoane; informațiile prezentate privind ratele de ocupare a forței de muncă se bazează, de asemenea, pe estimări ale numărului de persoane. Statisticile privind ocuparea forței de muncă sunt adesea transmise sub formă de rate de ocupare a forței de muncă pentru a se evita efectul variației în timp a populațiilor naționale și pentru a facilita comparațiile între țări de dimensiuni diferite. Aceste rate sunt de obicei publicate pentru populația în vârstă de muncă, aceasta fiind considerată, în general, a avea vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani, deși în Spania și Regatul Unit, precum și în Islanda, este folosit intervalul de vârstă între 16 și 64 de ani. Categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 64 de ani reprezintă un standard utilizat și de către alte organizații internaționale de statistică (deși unii factori de decizie acordă o importanță tot mai mare categoriei de vârstă cuprinse între 20 și 64 de ani, întrucât o parte tot mai mare a populației UE își continuă studiile în învățământul terțiar).

Conceptul privind ocuparea forței de muncă al AFM este diferit față de referințele naționale pentru ocuparea forței de muncă, întrucât cele din urmă nu stabilesc nicio limită în ceea ce privește vârsta sau tipul de gospodărie și includ, de asemenea, populația nerezidentă care contribuie la PIB și persoanele recrutate în serviciul militar sau care muncesc în folosul comunității.

Pagina de prezentare generală Ancheta UE asupra forței de muncă conține linkuri către cinci articole diferite privind informații tehnice și metodologice detaliate.

Vă rugăm să rețineți că Eurostat oferă două seturi de indicatori legați de rata anuală de ocupare a forței de muncă, care servesc unor scopuri diferite și care, în unele cazuri, diferă între ele:

(1) Indicatorii principali, care sunt ajustați trimestrial. Aceștia includ indicatorii principali din cadrul Strategiei Europa 2020 și, prin urmare, se utilizează pentru monitorizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 (la nivelul UE și la nivel național). Ei prezintă doar câteva defalcări și, în mod normal, se referă la grupa de vârstă 20-64 ani. Vă atragem atenția asupra faptului că, în cazul Franței, sunt publicate două serii: una care include departamentele de peste mări începând din 2003 și una pentru Franța metropolitană, care exclude departamentele de peste mări, începând din 1992. Acestea din urmă sunt evaluate în cadrul Strategiei Europa 2020 și sunt incluse, de asemenea, în agregatele relevante ale UE și ale zonei euro.

(2) Rezultatele detaliate, care nu sunt ajustate sezonier. Acestea au un număr mare de defalcări și, prin urmare, pot fi utilizate pentru o analiză mai detaliată. În cazul Franței, se publică o singură serie de date. Această serie conține date pentru Franța metropolitană până în al patrulea trimestru al anului 2013 și, începând cu anul 2014, și pentru departamentele franceze de peste mări.

Acest articol prezintă rezultatele anuale pentru majoritatea indicatorilor din setul „indicatori principalii”.

Concepte principale: Printre principalele caracteristici ale ocupării forței de muncă, astfel cum sunt definite în AFM a UE, se numără:

angajații sunt definiți ca persoanele care lucrează pentru un angajator public sau privat și care primesc compensații sub formă de salarii, remunerații în funcție de rezultate sau plăți în natură; sunt incluși, de asemenea, membrii voluntari ai forțelor armate;
persoanele care desfășoară activități independente și care lucrează în propria întreprindere, exploatație agricolă sau în propriul cabinet profesional. O persoană care desfășoară o activitate independentă este considerată că lucrează în cursul săptămânii de referință în cazul în care îndeplinește unul dintre următoarele criterii: lucrează pentru obținerea unui beneficiu; investește timp pentru gestionarea unei întreprinderi; sau are drept activitate în curs crearea unei întreprinderi;
distincția dintre norma întreagă și fracțiunea de normă se bazează în general pe răspunsul spontan al respondentului. Principalele excepții sunt Țările de Jos și Islanda, unde se aplică un prag de 35 de ore, Suedia, unde lucrătorilor independenți li se aplică un prag, și Norvegia, unde persoanele care lucrează între 32 și 36 de ore sunt întrebate dacă acest lucru reprezintă o poziție cu normă întreagă sau cu fracțiune de normă;
indicatorii pentru angajații cu un al doilea loc de muncă se referă numai la persoanele cu mai multe locuri de muncă simultan; persoanele care și-au schimbat locul de muncă în cursul săptămânii de referință nu sunt luate în considerare ca având două locuri de muncă;
se consideră că un angajat are un loc de muncă temporar dacă angajatorul și angajatul sunt de acord că încetarea contractului este determinată de condiții obiective, cum ar fi o anumită dată, finalizarea unei activități sau revenirea la lucru a unui alt angajat care a fost înlocuit temporar. Cazurile tipice includ: persoanele care semnează un contract de muncă sezonier; persoanele care semnează un contract cu o agenție de muncă sau o agenție de plasare și sunt detașate către o terță parte pentru a îndeplini o sarcină specifică (cu excepția cazului în care există un contract de muncă cu durată nedeterminată); persoanele cu contracte de formare specifice.

Nivelul de studii se referă la nivelul de studii atins, adică cel mai înalt nivel de educație finalizat cu succes. Nivelul inferior de studii se referă la nivelurile 0-2 din cadrul ISCED (învățământ preșcolar, primar și secundar inferior), nivelul mediu de studii se referă la nivelurile 3 și 4 din cadrul ISCED (învățământ secundar superior și învățământ postsecundar nonuniversitar), iar nivelul ridicat de studii se referă la nivelurile 5-8 din cadrul ISCED (învățământ terțiar).

Grupurile socioeconomice europene (ESEG) reprezintă o clasificare derivată care permite gruparea persoanelor cu caracteristici economice, sociale și culturale similare de pe întregul teritoriu al Uniunii Europene, bazată doar pe variabilele sociale de bază, pentru a asigura o utilizare confortabilă în toate anchetele sociale care oferă rezultate comparabile. Principalele variabile sociale de bază utilizate sunt „Statutul profesional conform OIM”, „Statutul profesional”, „Ocupația actuală” (în conformitate cu ISCO-08) și „Statutul ocupațional autodeclarat”. Pentru o clasificare detaliată și note explicative, consultați pagina ESeG de pe serverul de clasificare RAMON al Eurostat.

Context

Statisticile privind ocuparea forței de muncă pot fi folosite pentru o serie de analize diverse, inclusiv pentru studii macroeconomice (privind forța de muncă în calitatea sa de factor de producție), privind productivitatea sau studii privind competitivitatea. Acestea pot fi, de asemenea, utilizate pentru a studia o serie de aspecte sociale și comportamentale legate de situația ocupării unei anumite persoane, cum ar fi integrarea socială a minorităților sau încadrarea în muncă ca sursă de venit pentru gospodării.

Ocuparea forței de muncă este atât un indicator structural, cât și un indicator pe termen scurt. Ca indicator structural, aceasta poate aduce clarificări asupra structurii piețelor muncii și a sistemelor economice, măsurate prin prisma echilibrului dintre cererea și oferta de forță de muncă sau prin calitatea ocupării forței de muncă. În calitate de indicator pe termen scurt, ocuparea forței de muncă urmează ciclul economic; cu toate acestea, ea prezintă anumite limitări în această privință, fiind deseori prezentată drept un indicator de întârziere.

Statisticile privind ocuparea forței de muncă sunt în centrul multora dintre politicile UE. Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă (EES) a fost lansată în cadrul reuniunii la nivel înalt privind locurile de muncă, desfășurată la Luxemburg în noiembrie 1997, și a fost reformulată în 2005 pentru a asigura o mai bună aliniere a strategiei UE privind ocuparea forței de muncă la o serie de obiective revizuite de la Lisabona, iar în iulie 2008 au fost actualizate orientările pentru politica de ocupare a forței de muncă pentru perioada 2008–2010. În martie 2010, Comisia Europeană a lansat Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii; aceasta a fost adoptată oficial de Consiliul European în iunie 2010. Consiliul European a convenit asupra unui număr de cinci obiective principale, primul fiind acela de a crește rata de ocupare a forței de muncă pentru femei și bărbați cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani la 75 % până în 2020. Statele membre ale UE pot să își stabilească propriile obiective naționale în lumina acestor obiective principale și să elaboreze programe naționale de reformă care să includă acțiunile pe care urmăresc să le întreprindă pentru punerea în aplicare a strategiei. În conformitate cu Strategia Europa 2020, strategia europeană privind ocuparea forței de muncă încurajează adoptarea de măsuri care să contribuie la îndeplinirea a trei obiective principale până în 2020, și anume:

- atingerea nivelului de ocupare de 75 % pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani;
- reducerea ratelor de părăsire timpurie a școlii sub 10 % și atingerea unui procentaj de absolvenți de studii superioare de cel puțin 40% în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani;
- reducerea cu cel puțin 20 de milioane a numărului de persoane afectate de sărăcie sau de riscul de sărăcie și de excluziune socială.

Ritmul lent de redresare în urma crizei financiare și economice și acumularea unui număr sporit de dovezi privind creșterea ratelor șomajului au determinat Comisia Europeană să înainteze o serie de propuneri la 18 aprilie 2012 privind unele măsuri de stimulare a creării de locuri de muncă prin intermediul unui pachet privind ocuparea forței de muncă.Propunerile au vizat, printre altele, crearea de noi locuri de muncă din perspectiva cererii, stabilirea unor modalități prin care statele membre ale UE să încurajeze angajările prin reducerea impozitării veniturilor salariale sau printr-o mai bună sprijinire a întreprinderilor nou-înființate. Propunerile au vizat, de asemenea, identificarea domeniilor economice cu un potențial important de creare a unui număr considerabil de locuri de muncă, cum ar fi economia verde, serviciile de sănătate și tehnologia informației și a comunicațiilor.

În decembrie 2012, în contextul unei rate ridicate și în continuă creștere a șomajului în rândul tinerilor în mai multe state membre ale UE, Comisia Europeană a propus pachetul de măsuri privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor [COM(2012) 727 final]. Acest pachet a reprezentat o continuare a acțiunilor privind tinerii prevăzute în pachetul mai larg privind ocuparea forței de muncă, iar în cadrul său au fost formulate o serie de propuneri, și anume:

toți tinerii cu vârsta de până la 25 de ani ar trebui să primească oferte de muncă de calitate, de participare la un program de educație continuă, de ucenicie sau de stagiu în termen de patru luni de la absolvirea școlii sau de la intrarea în șomaj (o garanție pentru tineri);
o consultare cu partenerii sociali europeni privind un cadru de calitate pentru stagii care să permită tinerilor să dobândească experiență profesională de înaltă calitate în condiții de siguranță;
o alianță europeană pentru ucenicii în vederea îmbunătățirii calității și a ofertei locurilor de ucenicie disponibile, care să prezinte mijloacele de reducere a obstacolelor din calea mobilității tinerilor.

Eforturile de reducere a șomajului în rândul tinerilor au continuat în 2013, când Comisia Europeană a prezentat inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri” [COM(2013) 144 final] destinată consolidării și accelerării măsurilor incluse în pachetul de măsuri privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Aceasta viza, în special, sprijinirea tinerilor care nu urmau o formă de învățământ sau de formare sau care nu aveau un loc de muncă din regiunile cu o rată a șomajului în rândul tinerilor mai mare de 25 %. A urmat o altă comunicare intitulată „Împreună pentru tinerii Europei – Apel la acțiune pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor” [COM(2013) 447 final], destinată accelerării punerii în aplicare a garanției pentru tineri și sprijinirii statelor membre ale UE și întreprinderilor din UE astfel încât acestea să poată recruta mai mulți tineri.

Una dintre principalele priorități ale comisarilor care și-a început activitatea în 2014 a fost axarea pe stimularea creării de locuri de muncă, a creșterii economice și a investițiilor, cu scopul de a reduce reglementările, de a utiliza în mod mai inteligent resursele financiare și fondurile publice existente. În februarie 2015, Comisia Europeană a publicat o serie de rapoarte de țară, analizând politicile economice ale statelor membre ale UE și furnizând informații referitoare la prioritățile statelor membre UE pentru anul viitor în vederea stimulării creșterii economice și a creării de locuri de muncă. În aceeași lună, Comisia Europeană a propus și punerea la dispoziție în 2015 a sumei de 1 miliard EUR prin intermediul Inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri” pentru a crește cu până la 30 de ori prefinanțarea de care statele membre ale UE ar putea beneficia pentru a stimula ratele de ocupare a forței de muncă a tinerilor, cu scopul de a asigura intrarea a până la 650 000 de tineri pe piața muncii.

În iunie 2016, Comisia Europeană a adoptat o agendă pentru competențe în Europa [COM(2016) 381/2], sub titlul „Să lucrăm împreună pentru consolidarea capitalului uman, a capacității de inserție profesională și a competitivității”. Aceasta are ca scop să asigure dobândirea de către persoane a abilităților necesare pentru prezent și pentru viitor, pentru a spori capacitatea de inserție profesională, competitivitatea și creșterea la nivelul întregii Uniuni Europene.

Mai recent, european al drepturilor sociale a fost semnat împreună de Parlamentul European, Consiliu și Comisie, la 17 noiembrie 2017. Ocuparea forței de muncă și politicile sociale sunt principalele domenii de interes ale Pilonului european al drepturilor sociale, care urmărește să asigure drepturi mai eficiente pentru cetățeni. Acesta include 3 categorii principale: (1) egalitate de șanse și acces la piața muncii, (2) condiții de muncă echitabile și (3) protecție socială și incluziune socială. În special, modelele de lucru mai flexibile disponibile la momentul actual oferă noi oportunități de angajare în special pentru tineri, dar pot fi, totodată, generatoare de precaritate și inegalități. Crearea unei Europe mai echitabile și consolidarea dimensiunii sociale a acesteia reprezintă o prioritate absolută a Comisiei. Pilonul european al drepturilor sociale este însoțit de un „tablou de bord social” care va monitoriza punerea în aplicare a pilonului prin urmărirea tendințelor și a performanțelor din statele membre ale UE în 12 domenii și va contribui la semestrul european pentru coordonarea politicilor economice. Tabloul de bord va fi utilizat și pentru evaluarea progreselor înregistrate în direcția obținerii unui „triplu A” social pentru UE în ansamblul său.