Statistics Explained

Statistici privind locuințele

This article has been archived, for updated data see Living conditions in Europe - housing.


Date extrase în mai 2020.

Actualizare planificată a articolului: octombrie 2021.

Principalele puncte

În 2018, majoritatea populației din fiecare stat membru al UE-27 locuia în locuințe proprietate personală, cu o pondere cuprinsă între 51,4 % în Germania și 96,4 % în România; media UE-27 a fost de 70,0 %.

În 2018, 17,1 % din populația din UE-27 locuia în locuințe supraaglomerate. Cea mai mare rată în rândul statelor membre ale UE-27 s-a înregistrat în România (46,3 %).

La nivelul UE-27, 4,3 % din populație s-a confruntat cu privarea severă de locuință în 2018.

La nivelul statelor membre din UE-27, rata costurilor suplimentare pentru locuințe ale chiriașilor care închiriau la prețurile pieței în 2018 a fost cea mai ridicată în Grecia: 83,1 % dintre chiriași cheltuiau peste 40 % din venitul lor pentru locuință.

[[File:Housing statistics interactive_SILC2020-RO.XLSX]]

Rata costurilor suplimentare pentru locuințe: proporția populației care trăiește în gospodării care cheltuiesc 40 % sau mai mult din venitul lor net pentru locuințe, 2018

  • Islanda (IS): 2016. Muntenegru (ME) și Turcia (TR): 2017.
  • Sursa: Eurostat (codul datelor online: ilc_lvho07c)

Acest articol oferă o prezentare generală a statisticilor recente privind locuințele în Uniunea Europeană (UE), Regatul Unit, trei dintre țările AELS și patru țări candidate, axându-se pe tipurile de locuințe, regimul de ocupare a locuințelor (deținerea sau închirierea unei locuințe), calitatea și accesibilitatea locuințelor.

O locuință decentă, la un preț accesibil și într-un mediu sigur reprezintă o necesitate fundamentală și este considerată de mulți a fi un drept al omului. Satisfacerea acestei necesități ar putea reduce sărăcia și excluziunea socială, însă continuă să fie o problemă considerabilă într-o serie de țări europene.

Articol complet

Tip de locuință

În 2018, un procent de 46,0 % din populația UE-27 locuia în apartamente, aproximativ o cincime (18,6 %) în case duplex și peste o treime (34,7 %) în case unifamiliale (a se vedea figura 1).

În statele membre ale UE, ponderea populației care locuia în apartamente în 2018 a fost de cel puțin 60,0 % în Letonia (66,2 %), Spania (64,9 %), Estonia (61,5 %) și Grecia (60,6 %), și ușor sub acest nivel în Lituania (59,5 %); o pondere la fel de ridicată de persoane locuia, de asemenea, în apartamente în Elveția (62,5 %). Ponderea populației din statele membre ale UE care locuia în case unifamiliale a fost cea mai ridicată în Croația (69,7 %), Slovenia (66,2 %), România (65,2 %) și Ungaria (64,6 %); Danemarca și Polonia au fost singurele alte state membre în care majoritatea populației locuia în case unifamiliale. Macedonia de Nord (74,6 %), Serbia (63,6 %) și Norvegia (57,5 %) au raportat, de asemenea, că proporții ridicate din populația lor locuiau în case unifamiliale. Cea mai ridicată pondere a populației care locuia în case duplex în statele membre ale UE s-a raportat în Țările de Jos (58,0 %), Irlanda (52,1 %), Malta (41,5 %) și Belgia (40,6 %). Acestea au fost singurele state membre în care două cincimi sau mai mult din populație locuiau în case duplex. În Regatul Unit această proporție a fost chiar mai mare, ajungând la 60,8 %.

Figura 1: Distribuția populației în funcție de tipul de locuință, 2018
(%)
Sursa: Eurostat (ilc_lvho01)

Regimul de ocupare a locuinței

În 2018, un sfert (24,9 %) din populația UE-27 locuia într-o locuință proprietate personală grevată de un credit ipotecar sau un alt tip de credit, în timp ce peste două cincimi (45,1 %) din populație locuiau în locuințe proprietate personală care nu erau grevate de niciun credit ipotecar sau de vreun alt tip de credit (a se vedea figura 2). Prin urmare, 7 din 10 persoane (70,0 %) din UE-27 locuiau în locuințe proprietate personală, în timp ce aproximativ o cincime (20,8 %) locuia în locuințe închiriate la prețul pieței și aproape o zecime (9,3 %) erau chiriași în spații de locuit cu chirie redusă sau în folosință gratuită.

Figura 2: Distribuția populației în funcție de regimul de ocupare a locuinței, 2018
(%)
Sursa: Eurostat (ilc_lvho02)

În 2018, peste jumătate din populația din fiecare stat membru al UE locuia în locuințe proprietate personală, procentele variind între 51,4 % în Germania și 96,4 % în România. În schimb, în Elveția, ponderea persoanelor care locuiau în locuințe închiriate era mai mare decât cea a persoanelor care locuiau în locuințe proprietate personală, aproximativ 57,5 % din populație fiind chiriași.

În Țările de Jos (60,5 %) și în Suedia (51,7 %), peste jumătate din populație locuia în locuințe proprietate personală grevate de un credit ipotecar sau un alt fel de credit; acesta era, de asemenea, cazul în Islanda (63,9 %, date din 2016) și Norvegia (60,1 %).

În 2018, procentul persoanelor care locuiau în locuințe închiriate la prețul pieței era sub 10,0 % în 11 state membre ale UE. În schimb, aproximativ două cincimi din populația Germaniei (40,8 %) și a Danemarcei (39,4 %) locuia în locuințe închiriate, plătind o chirie la prețul pieței, la fel ca peste o treime din populația Suediei (35,0 %), aproximativ trei zecimi din populația Țărilor de Jos (30,2 %) și a Austriei (29,7 %), și aproape o cincime din populația Luxemburgului (23,4 %), Greciei (21,3 %) și Belgiei (19,4 %). Ponderea populației care locuia în locuințe închiriate cu o chirie la un preț de piață a fost chiar mai mare în Elveția, unde a depășit jumătate (51,1 %).

Ponderea populației care locuia într-o locuință cu chirie redusă sau în folosință gratuită a fost sub 20,0 % în toate statele membre ale UE și în cele opt țări din afara UE pentru care sunt prezentate date.

Calitatea locuințelor

Unul dintre aspectele fundamentale luate în considerare la evaluarea calității locuințelor este disponibilitatea unui spațiu suficient. Rata de suprapopulare descrie ponderea populației care locuiește în locuințe suprapopulate, definită prin numărul de camere de care dispune o gospodărie, prin mărimea gospodăriei, precum și prin vârstele și situația familială a membrilor acesteia.

În 2018, 17,1 % din populația din UE-27 locuia în locuințe suprapopulate

Cea mai ridicată rată de suprapopulare în rândul statelor membre ale UE (a se vedea figura 3) s-a înregistrat în România (46,3 %), în timp ce rate de peste 50 % au fost înregistrate în Muntenegru (57,7 %; date din 2017) și Serbia (53,3 %). Cipru (2,5 %), Irlanda (2,7 %), Malta (3,4 %), Țările de Jos (4,1 %) și Spania (4,7 %) au înregistrat cele mai scăzute rate de suprapopulare, toate sub 5,0 %, în timp ce alte șapte state membre ale UE, precum și Regatul Unit, Norvegia, Elveția și Islanda (date din 2016) au raportat că un procent mai mic de 10,0 % din populațiile lor locuiau în locuințe suprapopulate.

Figura 3: Rata de suprapopulare, 2018
(%)
Sursa: Eurostat (ilc_lvho05a)

În 2018, în rândul populației expuse riscului de sărăcie (mai exact, persoanele care locuiau în gospodării în care venitul disponibil pe adult-echivalent era sub 60 % din mediana la nivel național), rata de suprapopulare în UE-27 a fost de 28,9 %, cu aproximativ 11,8 puncte procentuale mai mare decât rata corespunzătoare întregii populații (a se vedea figura 3).

Cele mai mari rate de suprapopulare în rândul populației expuse riscului de sărăcie au fost înregistrate în România (56,4 %), Slovacia (54,9 %), Bulgaria (48,7 %) și Polonia (47,7 %). Rate ridicate de suprapopulare în rândul populațiilor lor expuse riscului de sărăcie au fost, de asemenea, raportate de Turcia (70,7 %; date din 2017), Muntenegru (69,6 %; date din 2017), Macedonia de Nord și Serbia (ambele cu 60,6 %). La polul opus, cele mai scăzute rate de suprapopulare pentru persoanele expuse riscului de sărăcie au fost înregistrate pe insule, mai exact în Malta (7,0 %), Cipru (5,2 %) și Irlanda (4,2 %). Acestea trei au fost singurele state membre ale UE care au raportat că mai puțin de 1 din 10 persoane expuse riscului de sărăcie locuia în condiții de suprapopulare, situație care a fost observată și în Regatul Unit (9,8 %).

Pe lângă suprapopulare, câteva alte aspecte legate de privarea de locuință – cum ar fi lipsa sălii de baie sau a toaletei, acoperișurile cu probleme de izolație sau iluminarea naturală insuficientă – sunt incluse în indicatorul privind calitatea locuințelor. Rata privării severe de locuință se definește ca fiind procentajul din cadrul populației care locuiește într-o locuință considerată suprapopulată, fiind afectat în același timp de cel puțin una dintre problemele sus-menționate legate de privarea de locuință.

În 2018, la nivelul UE-27 în ansamblu, 4,3 % din populație era afectată de privarea severă de locuință

În trei state membre ale UE, cel puțin 1 persoană din 10 a fost afectată de privarea severă de locuință în 2018: Bulgaria a înregistrat o rată de 10,1 %, iar Letonia și România au înregistrat rate mai ridicate (14,9 %) și, respectiv, (16,1 %); această situație a fost, de asemenea, observată în fiecare dintre țările candidate pentru care sunt prezentate date (pentru 2017 sau 2018) în figura 4. În schimb, mai puțin de 1,0 % din populația Finlandei (0,9 %) și a Irlandei (0,8 %) a fost afectată de privarea severă de locuință în 2018, situație întâlnită și în Norvegia.

Figura 4: Rata privării severe de locuință, 2017 și 2018
(%)
Sursa: Eurostat (ilc_mdho06a)

Ponderea totală a persoanelor din UE-27 care au fost afectate de privarea severă de locuință a înregistrat o scădere ușoară în perioada 2017-2018, cu 0,2 puncte procentuale. Cele mai mari creșteri ale proporției persoanelor afectate de privarea severă de locuință în rândul statelor membre ale UE au fost raportate de Franța, unde rata a crescut cu 0,6 puncte procentuale în perioada 2017-2018, precum și de Danemarca, Germania și Spania, unde rata s-a majorat cu 0,5 puncte procentuale. De departe, cea mai mare scădere în rândul statelor membre ale UE a avut loc în Ungaria, unde rata a scăzut cu 8,4 puncte procentuale de la 15,9 % la 7,5 %, deși trebuie remarcat faptul că există o întrerupere la nivelul seriei. Scăderi cuprinse între 1,1 și 1,5 puncte procentuale au fost observate în Slovacia, Lituania, Austria, Polonia și România. O scădere relativ importantă (de 3,4 puncte procentuale) a fost, de asemenea, constatată în Serbia.

Accesibilitatea locuințelor

În 2018, 9,6 % din populația UE-27 locuia în gospodării care alocau 40 % sau mai mult din venitul lor disponibil pe adult-echivalent cheltuielilor pentru locuință

Cel mai ridicat procent al populației cu cheltuieli pentru locuință care depășeau 40 % din venitul disponibil pe adult-echivalent s-a înregistrat în cazul chiriașilor care plăteau chirie la prețul pieței (25,1 %), iar cel mai scăzut procent s-a înregistrat în cazul locuințelor proprietate personală grevate de un credit ipotecar sau de un alt tip de credit (4,0 %) (a se vedea tabelul 1).

Tabelul 1: Rata costurilor suplimentare pentru locuințe, analizată în funcție de regimul de ocupare a locuințelor, 2018
(%)
Sursa: Eurostat (ilc_lvho07c)

Media pentru UE-27 maschează diferențe semnificative între statele membre ale UE: pe de o parte, au existat țări cu o proporție relativ mică a populației care locuia în gospodării pentru care alocau, în 2018, peste 40 % din venitul lor disponibil, mai ales Malta (1,7 %) și Cipru (2,0 %). La cealaltă extremă, două din cinci persoane (39,5 %) în Grecia și peste una din șase (17,9 %) din populația din Bulgaria au cheltuit mai mult de 40 % din venitul lor disponibil pe adult-echivalent pentru locuință, la fel ca aproximativ una din șapte persoane în Danemarca (14,7 %) și Germania (14,2 %).

În ceea ce privește regimul de ocupare a locuințelor cu cea mai mare proporție din populație în cazul căreia costurile pentru locuință au depășit 40 % din veniturile disponibile, și anume chiriași care plăteau chirii la prețul pieței, au existat, de asemenea, diferențe mari între statele membre ale UE. În 2018, au existat șase state membre în care peste o treime din populația care locuia cu chirie și plătea chirii la prețul pieței a cheltuit mai mult de 40 % din venitul disponibil pe adult-echivalent pentru locuință, acest procentaj din populație depășind două cincimi în România (46,3 %) și Ungaria (46,9 %), atingând jumătate în Bulgaria (50,1 %) și depășind patru cincimi (83,1 %) în Grecia. La polul opus, Malta (12,1 %), Letonia (11,5 %) și Cipru (11,3 %) au raportat cele mai mici rate ale costurilor suplimentare pentru locuințe în cazul chiriașilor care plăteau chirii la prețul pieței.

Date-sursă pentru tabele și grafice

Surse de date

Datele utilizate în acest articol sunt extrase în principal din microdatele existente în statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC). Ancheta EU-SILC se efectuează anual și reprezintă principalul studiu de măsurare a venitului și a condițiilor de viață din Europa. Populația de referință este alcătuită din toate gospodăriile private și membrii lor actuali rezidenți pe teritoriul unui stat membru al UE în momentul colectării datelor; persoanele care locuiesc în gospodării colective și în instituții sunt, în general, excluse din populația-țintă. Datele pentru UE și zona euro reprezintă medii ale datelor naționale ponderate în funcție de populație.

În tabelele din acest articol se folosesc următoarele notații:

Valoarea în caractere cursive     valoarea datelor este prognozată, provizorie sau estimată și, prin urmare, este probabil să se schimbe;
: valoare indisponibilă, confidențială sau nefiabilă.

Contextul

Condițiile de locuit influențează calitatea vieții populației în numeroase moduri: asigurarea unui adăpost, a securității, a vieții private și a unui spațiu în care persoanele se pot relaxa, pot învăța, munci și trăi. Locuințele pot fi privite și în contextul mediului local, în termeni de acces la serviciile de îngrijire a copilului, instituții de învățământ, locuri de muncă, oportunități de recreere, magazine, servicii publice etc. Finanțarea locuințelor, indiferent dacă acestea sunt cumpărate sau închiriate, reprezintă un aspect major pentru multe gospodării, legat de multe ori de calitatea locuinței.

UE nu are responsabilități specifice în ceea ce privește locuințele; mai degrabă, guvernele naționale sunt cele care elaborează propriile politici în acest domeniu. Cu toate acestea, multe dintre statele membre ale UE se confruntă cu provocări similare: de exemplu, cum ar trebui reînnoit fondul de locuințe, cum ar trebui planificată și combătută expansiunea urbană, cum ar trebui promovată dezvoltarea durabilă, cum ar trebui ajutați tinerii și grupurile defavorizate să pătrundă pe piața imobiliară sau cum ar trebui promovată eficiența energetică în rândul proprietarilor de locuințe.

Problemele legate de locuințele sociale, de lipsa de locuință sau de integrare se bucură de o atenție specială în cadrul agendei politicii sociale a UE. Carta drepturilor fundamentale prevede, la articolul IV-34, următoarele: „Pentru a combate marginalizarea socială și sărăcia, Uniunea recunoaște și respectă dreptul la asistență socială și la asistență în ceea ce privește locuința, destinate să asigure o viață demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente, în conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale”. În acest context, în cadrul unei reuniuni a Consiliului European desfășurate la Nisa în 2000, s-a ajuns la un acord asupra unei serii de obiective comune pentru strategia UE de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale, incluzând două obiective privind locuințele, și anume „să se aplice politici având obiectivul de a garanta accesul tuturor la locuințe decente și igienice, precum și la serviciile de bază necesare pentru a duce o viață normală, în funcție de circumstanțele locale (energie electrică, apă, încălzire etc.)” și „să se instituie politici care urmăresc să prevină crizele personale, care pot determina situații de excluziune socială precum îndatorarea, excluderea din sistemul de învățământ sau pierderea locuinței”. Această competență a fost extinsă în 2010, când Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale [COM(2010) 758 final] a instituit o serie de acțiuni care să contribuie la reducerea numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială cu cel puțin 20 de milioane de persoane până în 2020 (comparativ cu 2008) – a se vedea, de asemenea, articolul privind persoanele expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială.

Acces direct:

Alte articole
Tabele
Bază de date
Secţiune tematică
Publicații
Metodologie
Vizualizări




Condiții de viață (t_ilc_lv)
Condiții de locuit (t_ilc_lvho)
Rata de suprapopulare (t_ilc_lvho_or)
Costuri suplimentare pentru locuințe (t_ilc_lvho_hc)
Deprivare materială (t_ilc_md)
Privarea de locuință (t_ilc_mdho)
Condiții de viață (ilc_lv)
Condiții de locuit (ilc_lvho)
Rata de suprapopulare (ilc_lvho_or)
Locuințe subocupate (ilc_lvho_uo)
Costuri suplimentare pentru locuințe (ilc_lvho_hc)
Deprivare materială (ilc_md)
Privarea de locuință (ilc_mdho)
Retrieved from "https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Housing_statistics/ro&oldid=523357"