This site has been archived on (12/11/2014)
12/11/2014

Cale de navigare

Discursul de deschidere

Discursul de deschidere al
Comisarului desemnat pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală
Dl. Dacian Cioloş
Audierile la Parlamentul European

15 ianuarie 2010

Domnule preşedinte De Castro,

Distinşi membri ai Parlamentului European,

Doamnelor şi domnilor,


(scurtă introducere în limba engleză)

  1. M-am născut în 1969 în România; o țară care a trecut prin colectivizare, printr-o revoluţie, printr-o dificilă perioadă de tranziţie, pentru ca apoi să-și regăsească, în sfârșit, locul în Europa.
  2. Am crescut profesional după anii 90, sub semnul apropierii de Europa a fostelor țări comuniste din centrul și estul continentului. Interesul meu pentru construcţia europeană, dincolo de convingerile legate de libertate și de valorile fundamentale, s-a dezvoltat în strânsă legătură cu interesul pentru agricultură și dezvoltare rurală.
  3. Am muncit în exploataţii agricole, în România și în alte state ale Uniunii Europene; am lucrat în ferme familiale dar și în societăți agricole; am fost în contact cu agricultori și cu organizaţii profesionale la nivel local, am lucrat în administraţia naţională și europeană, precum și la nivel decizional politic.
  4. Am fost ministrul agriculturii și dezvoltării rurale într-o perioadă dificilă. Am aplicat și am cerut rigoare și profesionalism în toate măsurile pe care le-am luat. In toți acești ani am învățat că nimeni nu poate înțelege agricultura dintr-un birou, ci numai printr-un dialog real, în care toate părțile sunt ascultate.

Doamnelor și domnilor,

  1. Tratatul de la Lisabona a confirmat pertinenţa principiilor Tratatului de la Roma în privinţa agriculturii: Politica Agricolă Comună trebuie în primul rând să asigure securitatea aprovizionării pieţelor cu alimente și venituri decente producătorilor agricoli.
  2. Politica Agricolă Comună s-a adaptat continuu nevoilor și provocărilor interne, dar și evoluţiilor internaţionale. Cu toate acestea, nimic din ceea ce am obținut până azi în privinţa stabilităţii aprovizionării cu alimente nu este un bun câştigat pentru totdeauna!
  3. Uniunea Europeană are acum 27 de state membre - a câştigat în diversitate dar și în potenţial!
  4. Agricultura nu mai este doar un producător de alimente ci și de bunuri publice importante pentru cetăţeanul european – protecţia mediului, utilizarea raţională a resurselor naturale, măsurile de prevenire a schimbărilor climaterice, bunăstarea animalelor.
  5. Toate aceste subiecte, și altele, trebuie să se regăsească în dezbaterea despre viitorul agriculturii europene.
  6. Principala prioritate a mandatului meu va fi definirea perspectivelor Politicii Agricole Comune după 2013.
  7. Într-o bună măsură, acesta va fi și un exercițiu de gestionare a așteptărilor: Agricultorii europeni vor stabilitate și predictibilitate, consumatorii vor alimente sigure și sănătoase, contribuabilii vor asigurări că banii lor sunt cheltuiți eficient și transparent.
  8. Politica Agricolă Comună trebuie să beneficieze de un buget pe măsură, care să corespundă obiectivelor și ambiţiilor noastre.
  9. Viitoarea Politică Agricolă Comună trebuie să rămână o politică europeană, robustă și echilibrată, bazată in primul rând pe trei componente:
  10. Unu: Plățile directe și-au dovedit viabilitatea și au un rol în menţinerea stabilităţii veniturilor agricultorilor.
  11. Va trebui să revedem modul și criteriile de distribuire a plăţilor directe, și să le punem pe baze noi, realiste. Avem nevoie de convergență pentru o mai bună echitate între diferitele categorii de agricultori, între statele membre și între regiuni.
  12. Doi: mecanisme moderne de regularizare a pieței, care să contribuie la atingerea obiectivelor principale ale Politicii Agricole Comune, dar care să corecteze deficiențele pieței, răspunzând rapid și flexibil la fluctuațiile mari de prețuri ce afectează atât veniturile agricultorilor cât și costul plătit de consumator.(Volatilitatea prețurilor)
  13. Piața trebuie să continue să-și joace rolul regulator; dar nu ne putem permite crize care să afecteze iremediabil stabilitatea unor sectoare întregi din agricultura europeană, a unor regiuni agricole fragile importante pentru echilibrul teritorial al Uniunii Europene sau să ducă la scăderea veniturilor agricultorilor .
  14. Nu cred că reluarea vechilor mecanisme de reglementare a pieței este o soluție de viitor. Volatilitatea prețurilor din sectorul agroalimentar în ultimii ani, în contextul evoluției cererii în țări emergente, a intervenției pe piață a unor fonduri speculative, arată că trebuie să venim cu soluții noi. Sunt convins că împreună le vom găsi.
  15. Trei: Politica de dezvoltare rurală va trebui să contribuie la restructurarea și modernizarea exploatațiilor agricole, parte integrală a economiei rurale; trebuie să sprijine agricultura să se adapteze schimbărilor climaterice, să contribuie la reducerea emisiilor de carbon.
  16. Politica de dezvoltare rurală, va trebui să pună mai bine în valoare diversitatea agriculturilor europene; să promoveze parteneriatele public-privat și rețele inovatoare care implică actorii dezvoltării la nivel local și aceasta, în strânsă cooperare cu politica de coeziune.
  17. În acest fel, diversitatea agriculturii și a spațiului european va contribui la modelul economic si social european într-o măsură mai pregnantă și mai vizibilă.
  18. Orientarea sectorului agroalimentar european spre calitate și diversitate este atuul nostru pe piața internațională. El trebuie întărit și susținut ofensiv în negocierile comerciale externe. Însemnele de calitate și de specificitate ale produselor alimentare europene stau la baza modelului agroalimentar european pe care-l doresc mai bine promovat pe piața mondială. Voi face din asta o prioritate, în coperare cu colegii mei responsabili de comerț, de protecția consumatorului și sănătate.

Doamnelor și domnilor,

  1. Când vorbim de Politica Agricolă Comună, vorbim nu numai de hrana noastră, de ceea ce punem pe masă, ci și despre milioane de locuri de muncă din Uniunea Europeană.
  2. De aceea, este important să lucrăm împreună pentru a pune bazele agriculturii europene de mâine.
Ultima actualizare: 01/04/2015 |  Începutul paginii